Cine suntem?

Cine suntem?

Prin solidaritate plantăm semințe ale speranței pentru a putea cultiva oportunități.

Solidaritatea în acțiune

Asociația SolidDar a fost fondată în anul 2013, cu scopul de a sprijini potențialul  de solidaritate al comunității și membrilor din care e formată.

Am început cu pași mici, prin a oferi o mână de ajutor, puțin din timpul și dedicarea noastră. Urmărind impactul acțiunilor noastre, am construit treptat o viziune unificatoare, una care a inspirat și mobilizat o întreagă comunitate.

O călătorie comună

Traseul nostru a fost marcat atât de inițiative, cât și de valori. Împreună, acestea ne permit să ne ancorăm în acțiuni, în timp ce ne concentrăm eforturile și resursele pe productivitate.

Având în vedere că procesul de formare are la bază un amestec funcțional de context și atitudine, suntem convinși că putem să transformăm curiozitatea în educație, iar dorința în mobilizare socială.

Programele noastre sunt o invitație spre dezvoltarea prin cunoaștere, cultivarea discernământului și integrarea procesului natural de transformare, care survine în cadrul oportunităților potrivite. 

Viitorul poveștii noastre

depinde în mare parte de colaborările pe care le vom realiza, de oamenii care aleg să se implice activ în cauza noastră.

Ca părinte, profesor sau antreprenor, obstacolele și oportunitățile vieții nu îți sunt străine. Îți propunem să investești cu noi în bunăstarea comunității.

Te invităm să realizăm împreună acțiuni concrete, care au un impact real și semnificativ! 

Solidaritate

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt dolore magna

Educație

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt dolore magna

Familie

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt dolore magna

Fondatori

Mischa Larson

Volunteer

Oscar Edwards

Volunteer

Oscar Edwards

Volunteer

Colaboratori

Mischa Larson

Volunteer

Oscar Edwards

Volunteer

Oscar Edwards

Volunteer

Susține solidDar

Avem nevoie de ajutorul tău pentru a finanța programe esențiale, a crește vizibilitatea organizației și a genera un impact pozitiv în comunitatea noastră.

‍Vrei să te implici?