Ce facem?

Ce facem?

Valorile și intențiile soliddar sunt materializate în cadrul proiectelor noastre.

Ne concentrăm eforturile asupra contextelor care se aliniază cu viziunea noastră. Fiecare nou început ne asigură de faptul că suntem pe drumul cel bun, în concordanță cu misiunea noastră.

Proiecte

UMANITARE

Proiecte

Provocările și obstacolele fac parte din viața noastră, iar umanitatea ne îndeamnă să le depășim împreună, prin întrajutorare. Din 2013, pe baza identității SolidDar…

EDUCATIONALE

Proiecte

Educația, cultura și bunăstarea sunt în strânsă legătură: educația produce valori culturale și consumatori de cultură, și acestea, pe termen lung…

ERASMUS+

Proiecte

Asociația noastră se mândrește atât cu implicarea activă în elaborarea proiectelor Erasmus+, cât și prin implementarea de succes. 

COMUNITARE

Proiecte

Am știut că împreună putem face o diferență mai mare, însă a fost necesar să  construim mai întâi o rețea de sprijin, unde membrii își pot atinge potențialul.

Susține solidDar

Avem nevoie de ajutorul tău pentru a finanța programe esențiale, a crește vizibilitatea organizației și a genera un impact pozitiv în comunitatea noastră.

‍Vrei să te implici?